LIMONADA ONG-URILOR 25 IUNIE 2024




Iată că a avut loc a doua Limonadă pe anul acesta, iar de data aceasta tema a fost: ”Fiscalitatea în viața de ONG-ist.” Cu ajutorul invitatei noastre speciale., Mădălina Okur, fondator Green Books și expert contabil, am avut acces la multe exemple din experiența ei pe aspecte fiscale și contabile, dar și pe teme de management financiar pentru organizațiile neguvernamentale.

La început am parcurs și am reușit să înțelegem noțiunile fiscale de bază, pe care necunoscându-le, deseori ne confruntăm cu rețineri și temeri nejustificate față de fiscalitate ). Apoi pe marginea întrebărilor formulate în prealabil de audiență, prin intermediul unei prezentări structurate, clare și piperate cu exemple practice am dezbătut diferite aspecte contabilo-juridice legate de resursele umane, venituri și cheltuieli, management financiar, managementul voluntarilor, etc.

A fost o întâlnire intensă și foarte constructivă, iar la final, am socializat și ne-a fost greu să ne despărțim de Mădălina.

Mulțumim cu recunoștință invitatei noastre, Mădălina Okur pentru această după masă valoroasă pentru lumea ONG-urilor din Brașov.













UN PROGRAM





PARTENER





FINANȚAT PRIN





SUSȚINUT DE





CONTACT

Program Manager
Erika Andrási
erika@fundatiacomunitarabrasov.ro
Telefon: 0740 050 510