Programul Școala de vară STEAM inițiat de Fundația Comunitară Brașov (FCBV) și Federația Fundațiilor Comunitare din România (FFCR), susținut de PEPCO România a fost implementat de Academia de Informatică Brașov în comunitățile Hărman și Podu Olt, în perioada 5-16 august 2024.
Programul Școli de Vară STEAM a urmărit să deschidă apetitul pentru științe al copiilor din comunități cu acces limitat la educație non-formală și să le ofere șansa de a deprinde abilități esențiale pentru viitor prin joacă și experimentare.
Școlile de Vară STEAM au fost gândite să aprindă curiozitatea copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani pentru știință, prin abordări de tip “learning by doing”, oferind metode practice și distractive de a învăța noțiuni de știință, tehnologie, inginerie, artă sau matematică.
Sub coordonarea mentorilor cu experiență din rețeaua Științescu, pe parcursul celor 5 zile de școală de vară, copiii au învățat să înțeleagă lumea din jurul lor, să fie creativi și să aplice cele învățate în situații reale, iar prin experimente, jocuri și proiecte de echipă, au descoperit bucuria de a învăța și de a lucra împreună. Activitățile practice din cadrul Școlilor de Vară STEAM sunt menite să încurajeze pasiunea pentru științe, artă și tehnologie în rândul micilor participanți și să sprijine integrarea acestora în mediul natural, dezvoltarea spiritului investigativ, cât și a creativității, a imaginației și a capacității de a corela teoria cu practica în domeniile interdisciplinare ale științei. Astfel, Școlile de Vară STEAM susțin evoluția școlară a copiilor mai departe și îi ajută să devină încrezători și pregătiți pentru viitor.
Programul Școli de Vară STEAM dezvoltat de Federația Fundațiile Comunitare din România (FFCR) la nivel național a fost implementat în perioada iulie-septembrie 2024 în 20 de comunități din țară, prin Fundațiile Comunitare Banatul Montan, Brașov, Buzău, Galați, Iași, Mureș, Odorheiu Secuiesc, Timișoara, Țara Făgărașului și Vâlcea.
Pe plan local, Școlile de Vară STEAM Tehnomania din Hărman și Podu Olt sunt coordonate de Fundația Comunitară Brașov.